Veridica: Frontul tăcut. Faceți cunoștință cu cei care „visează în bulgară” în Moldova și Ucraina

În urmă cu exact cinci ani, fotografa documentaristă independentă Mihaela Aroyo a ajuns pe neașteptate în inima comunității așa-zișilor bulgari basarabeni, care locuiesc în sudul Moldovei și în regiunea Odesa din Ucraina. Fără să aibă neapărat un plan dinainte pregătit, într-o zi fierbinte de iulie a decis să viziteze un festival anual al comunității din satul Stoyanovka. Mergând pe un drum prăfuit și neîngrijit, în căutarea locului, a cerut îndrumare unei femei, într-o rusă stricată. „Dar de ce nu vorbești bulgărește?”, a răspuns femeia.

Întâlnirea norocoasă s-a transformat într-un proiect pe termen lung, care a căpătat forma unei expoziții, găzduite de Galeria Sinteza din Sofia sub titlul „Visând în bulgară”, o reflecție asupra diferitelor feluri în care oamenii au reușit să își păstreze identitatea. Unii s-au așezat acum mai bine de 200 de ani, fugind de represiunile din timpul Imperiul Otoman.

Stabilitatea nu le-a caracterizat niciodată viețile: la fiecare câteva decenii, comunitatea își găsește satele și orașele marcate pe hărți diferite, în contextul căderii Imperiului Otoman și apoi al creării și dizolvării URSS.

„Oamenii din Basarabia par să fi raționalizat sentimentul de amenințare și schimbările de putere: sunt familii care, în ultimele două secole, au trăit în opt state diferite”, a declarat fotografa din Varna pentru Veridica. „Poate că acesta este motivul pentru care și-au menținut identitatea, singurul factor care nu se schimbă. Sentimentul de apartenență la o anumită origine, familie, casă, funcționează ca un adăpost în vremuri marcate de evenimente istorice tumultoase.”

În perioada 2019-2024, Aroyo a făcut 14 călătorii, a vizitat peste 60 de sate și orașe din Moldova și Ucraina, locuite predominant de etnici bulgari, cu familii deseori amestecate cu alte naționalități.

Comunitatea etnică – care numără aproximativ 300.000 de persoane în Moldova și Ucraina și care vorbește adesea până la cinci limbi, predominantă fiind însă limba rusă ca a doua limbă, și uneori chiar ca primă limbă – este, de asemenea, interesant de explorat în ceea ce privește ambiguitatea politicilor locale.

În conversațiile cu Mihaela, unii și-au exprimat deschis nostalgia față de vremurile URSS și încă văd în Moscova un centru unificator civilizațional; în același timp, mulți susțin lupta Ucrainei sau și-au schimbat opiniile după ce au început să se simtă neliniștiți de declanșarea invaziei pe scară largă; alții nu uită foametea sovietică de la începutul anilor 1930 și sunt extrem de sceptici cu privire la rolul URSS în istoria comunității.

Citește continuarea pe Veridica.ro

PressOne și Veridica fac parte din Ethical Media Alliance.