PODCAST. Colecționarul de istorie. Extraordinara carieră a lui Mircea cel Bătrân

Doctorul în istorie Andrei Pogăciaș vorbește cu jurnalistul Matei Udrea despre traiectoria lui Mircea cel Bătrân, unul dintre cei mai mari domnitori din istoria țărilor române.

Istoriografia română i-a făcut o mare nedreptate lui Mircea, lăsându-i perioada necercetată suficient. Acest lucru a permis înconjurarea domniei sale de o aură legendară. Azi știm despre Mircea extrem de puține lucruri – și acelea, schematice: că a luptat cu Baiazid la Rovine, că a ocupat Dobrogea și că a obținut teritorii dincolo de munți.

Anvergura sa a fost însă cu mult mai importantă în epocă. Mircea a fost un lider regional, a avut o armată foarte bine instruită și echipată și a fost singurul domnitor român capabil să joace în liga mare: a încercat să schimbe de două ori sultanul Imperiului Otoman. Trupele sale au ocupat chiar capitala otomană, iar în luptă i-a învins în repetate rânduri pe turci și pe unguri.

Mircea a făcut alianțe cu Papa, cu Veneția, bizantinii și emirii turcomani din Anatolia și există bănuieli că a fost în legătură chiar cu celebrul Timur Lenk, furtunosul lider turco-mongol care l-a înfrânt și capturat pe Baiazid.

Toată povestea lui Mircea cel Bătrân, domnitorul a cărui importanță nu se poate compara decât cu cea a lui Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, în acest episod al podcastului Colecționarul de Istorie, înregistrat în studioul PressOne.

Ajută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Donează