Cum modelează europarlamentarii instituțiile europene după alegeri?

Știai că Parlamentul European va crește, după alegerile de anul acesta? În iunie 2024 vor fi aleși 720 de europarlamentari, cu 15 mai mult decât la ultimele alegeri europene. 

De ce? Pentru că numărul deputaților aleși din fiecare țară e stabilit înainte de fiecare rând de alegeri și depinde de populație și de nevoia de a asigura un nivel minim de reprezentare. După alegerile europene din iunie, țări ca Franța, Spania, Slovenia sau Danemarca vor avea unul sau doi deputați în plus

România va avea tot 33 de locuri în Parlamentul European, ca și până acum, dar va rămâne printre țările cu cei mai mulți europarlamentari. A șasea, mai exact. 

E important să știi că, deși noi votăm liste propuse de partidele naționale, deci între ele e competiția, la nivel european deputații alcătuiesc grupuri politice transnaționale. În actualul Parlament avem șapte astfel de grupuri și, în general, partidele naționale sunt afiliate unui grup politic european. 

Ce se întâmplă după alegeri? La prima sesiune plenară în care toți deputații europeni se întâlnesc, noul Parlament își alege un președinte.  Apoi, într-o sesiune ulterioară, Parlamentul va alege noul Președinte al Comisiei Europene, și după va examina și numi întreg Colegiul de Comisari. „Miniștrii” Uniunii Europene.

Deci votul tău contează, mult, pentru că instituțiile europene pot arăta și acționa foarte diferit în funcție de ce votezi.  Compoziția parlamentului reflectă preferințele politice ale populației UE, și cel mai important rol al europarlamentarilor e fix acesta: să reprezinte o legătură directă între cetățeni și procesul de decizie în UE. 

Dar totuși, cât de directă e această legătură? Cât de bine știu „ăștia de la Bruxelles” să răspundă nevoilor tinerilor europeni? Analizăm data viitoare, când ne uităm la 3 decizii majore luate de Parlamentul european în ultimii 4 ani și cum ți-au afectat viața. 

Ajută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Donează