PODCAST. Incredibila poveste a falimentului economic al României comuniste, relatată de istoricul militar Petre Opriș

În 1939, Stalin le-a cerut economiștilor sovietici un manual care să teoretizeze economia comunistă. „Nu-mi veniți cu citate din Karl Marx. Noi construim deja socialismul de 20 de ani în URSS„, le-a atras atenția el. După doi ani, manualul încă nu era scris, așa că Stalin s-a apucat personal să-l redacteze.

Însă nu era nimic de explicat, povestește istoricul militar Petre Opriș. Câteva decenii mai târziu, Viaceslav Molotov avea să recunoască, în memoriile sale, că „socialismul a fost doar mijlocul de a lărgi granițele Uniunii Sovietice. Știam că defavorizăm țăranii când le luam produsele pe nimic, dar altfel nu puteam construi tunurile.”

Liderii României comuniste, niște fanatici ai ideologiei marxiste, n-au înțeles niciodată asta. Și au încercat să aplice modelul sovietic de economie într-o țară care nu avea ce granițe să-și lărgească.

În episodul 10 al podcastului Colecționarul de Istorie, istoricul Petre Opriș, excelent specialist în industria și economia din perioada 1945-1989, autorul a numeroase cărți care privesc acest interval, descrie pitoresc și plastic, cu exemple concrete, de ce n-a funcționat și nici nu va putea funcționa vreodată comunismul.

Începută cu distrugerea proprietății private (naționalizarea din 1948, stabilizarea monetară din 1952), aplicarea principiilor economiei comuniste a dus invariabil la penurie generalizată, în toate domeniile. Oamenii nu erau interesați să muncească pentru că bunurile nu erau ale lor. Economia centralizată era rigidă, iar faptul că în comunism era interzis chiar și să se vorbească despre faliment și șomaj a făcut ca industria să meargă în gol până țara a intrat cu capul în zid.

Așa s-a ajuns ca dealerii auto occidentali să ceară bujii Bosh pe Dacii, pentru că bujiile românești erau prea proaste. Camioanele făcute la Brașov erau vândute în China sub prețul de producție din cauza calității prea slabe. În parcul rece de la Autocamioane Brașov, muncitorii se duceau și furau piesele de la mașinile asamblate pentru a le monta pe cele aflate pe linia de producție – din cauza penuriei de piese de schimb.

„Ce a reușit să facă regimul comunist a fost să răspândească penuria în toată țara.”, spune istoricul.

Deciziile economice erau luate deseori la insistențele dictatorului Ceaușescu, fără niciun fel de noimă, fiind impuse de sus în jos fără a fi luate în calcul realitățile naționale și internaționale.

Ca exemplu, afacerea Oltcit a adus României o gaură de 870 de milioane de dolari în doar 6 ani. Înțelegerea cu Citroen era ca România să introducă pe piață mașina în 1981, dar acest lucru s-a întâmplat abia în 1984, când deja mașina era uzată moral. România trebuia să producă 1,08 milioane Oltcituri, dar a produs doar 108.000.

Când Ceaușescu a ordonat ca toate piesele să se facă în țară și s-a ajuns ca pe Oltcit să se pună cutii de viteze făcute la Fabrica de Tractoare din Craiova, francezii au decis să pună capăt colaborării – nu-și puteau asocia brandul cu așa ceva.

Mașinile de teren produse în România consumau enorm – 21 litri/100 km modelul M461 și 14 litri/100 km ARO. Navele din flota României, fabricate la șantierele din țară, se defectau des și stăteau foarte mult în porturi. S-a încercat copierea unor tractoare americane Farmall, dar România nu era capabilă să producă și motoarele Perkins.

În sine, povestea economiei comuniste românești din perioada 1945-1989 poate constitui oricând un studiu de caz pentru orice tip de economie planificată centralizată. România și-a distrus singură relațiile comerciale de dinainte de război, iar apoi a avut nevoie de decenii pentru a le restabili.